Oltenia, strabatuta de raurile Jiu si Olt, strajuita de apele tumultoase ale Dunarii si de neclintitii Carpati Meridionali, cu oamenii sai plini de viata pastreaza inca vie atmosfera satului romanesc si a traditiilor sale. Chiar daca multe datini au disparut din viata orasenilor, oamenii inca se feresc sa incalce superstitiile legate de nunta si respecta cuvantul generatiilor trecute.

Astfel, oltenii isi aleg drept nasi de nunta nasii de botez ai mirelui, pentru a-l feri pe acesta de blesteme, iar voalul miresei, lumanarile si floarea din pieptul mirelui trebuie neaparat sa fie cumparate de nasi.

In prezent, putini miri se imbraca in port popular la nunta, iar invitatiile se trimit cu mult timp inainte, insa pe vremuri portul era obligatoriu iar nunta tinuta in mod traditional duminica, era anuntata in sat in aceeasi saptamana, de obicei joia si sambata.

Impodobirea bradului de nunta, obicei regasit si in Moldova si Muntenia, se face de catre prietenii mirilor, care trebuie sa ii puna in varf o sticla de tuica sau un cozonac. Pe drumul spre casa miresei, alaiul mirelui "joaca bradul", dupa care acesta este lasat la poarta noului camin al tinerilor casatoriti, pana ce se usuca.

De asemenea, se mai obisnuieste ca in dimineata de dupa nunta, mireasa sa fie "adapata". Aceasta trebuie sa mearga la o fantana din sat si sa rastoarne o galeata cu apa, in care este pus bradul si din care se rup si se impart crengute nuntasilor.

O etapa importanta in desfasurarea nuntii o reprezinta si imbracatul miresei. Traditia cere ca aceasta sa fie imbracata cu fast, insa cei prezenti o bocesc pentru ca se desparte de familie, dupa care petrec jucand sarbe si hore. Conform traditiei oltenesti, mireasa trebuie sa fie impodobita cu margele pe frunte si o cununita din flori si voal pe cap.

Interesant e faptul ca in Oltenia, adesea, fata locuieste cu viitorul sot inca de la logodna, dar aceasta se duce special la casa parintilor pentru gateala si bocitul miresei .

In ceea ce priveste ospatul de nunta, in Oltenia se obisnuia sa se dea doua mese : una in casa miresei pe timp de zi si petrecerea mare in casa mirelui, odata cu lasarea serii.

De asemenea, specific zonei este faptul ca mirii nu stateau la masa cu restul nuntasilor si trebuiau sa bea din aceeasi sticla de vin si sa manance impreuna din acelasi blid, folosind o lingura de lemn pentru a invata sa imparta totul.